Sfaturi...

Dorinta de a explora, de a descoperi noul, ineditul, sublimul, este nascuta din nelinistea aceea launtrica, constienta sau nu, data de curiozitate. Curiosul este un mic rebel, un cautator fervent pentru potolireaea setei de cunoastere. Acesta are toate simturile active si doreste sa si le satisfaca. Pentru acest motiv el scormoneste continuu si nu se multumeste cu ceea ce-i este fabricat, si cum orasul este un conglomerat prefabricat, un amestec heterogen de caractere omenesti care locuiesc in locuinte confortabile si avand munci ce le fabrica pe toate, iata cum din acest conglomerat apar unii care vor altceva. Traiul in acest castel este intr-un fel o aventura care se incheie in momentul in care i-ai invatat regulile si legile de guvernare. Din acel moment totul este doar un zumzait ca intr-un stup de albine, o rutina.
Curiosul se satura de acest zumzait si incepe sa cerceteze imprejurimile, dar acest spatiu nou este altceva decat conglomeratul citadin, are propriile legi ceea ce face sa fie necesare noi experiente pentru a le invata. Asa se naste exploratorul.
Natura este acel spatiu in care conlucreaza o multitudine de legi demiurgice, e spatiul in care tu ca individ devi doar un element din tot, pasibil de a fii zdrobit intr-o clipa de o stanca in cadere sau ars de un fulger intr-o furtuna. Acolo poti fii tu cu tine sau tu cu natura. Cand esti tu cu tine asculti de propriile-ti legi, probabil o prelungire a legilor citadine, cand esti tu cu natura atunci faci parte din ea si te supui legilor sale.
Un explorator este intotdeauna un curios viu, este un descoperitor integrat cu totul in cercetarea sa. Desi rebel in descoperirile sale, el este totusi un supus. Niciodata curiosul nu este un "imbecil". Primul se supune legilor decoperite, scormonind dupa alte si alte legi pana intelege intregul, "imbecilul" este un fel de curios care se duce cu capul inainte introducandu-l sub ghilotina sa vada daca se intampla ceva, uneori sfidand legile. Cand nu sti, cauti, cand sti, aplici, iar cand nu gasesti ce cauti, intrebi. Iata o regula pe care o aplica exploratorul.
Drumetul cu rucsacul este in sinea sa un explorator, el iese din casa, din oras ca sa caute natura pentru a-i cerceta ascunzisurile si frumusetile. Prin aceasta explorare se naste aventura, fiind pus in fiecare clipa si la fiecare pas in fata ineditului. Iar toata aceasta aventura va fi una fericita, implinita, atunci cand scopul pentu care ai pornit-o este atins putand povesti si altora despre ea si decoperirile tale. Dar, cum spuneam, natura are o multitudine de legi care de multe ori ne depasesc intelegerea devenind chiar brutale, a le sfida, sau a le incalca cu buna stiinta, a-ti forta norocul atunci cand posibilitatile te depasesc, face din tine un explorator ridicol daca ai scapat cu viata. Iar natura nu iarta de doua ori putand face din tine un curios mort.
Asadar, daca fiorul curiozitatii si al aventurii iti da tarcoale, daca ceva launtric te cheama sa gusti aventura exploratorului primordial, lasa telecomanda si asfaltul si gandeste-te bine pe cine ai mai apropiat si te poate initia in tainele expeditiilor in natura. Pentru multi acesta initiere nu e un simplu instructaj, ea e plina de fiori launtrici sufletesti si mentali. Initierea in tainele drumetiei cu cortul sau la cabana presupune dobandirea de cunostinte temeinice despre natura si fizicul uman. Ele imbinate te introduc pe tine ca drumet in sanul naturii devenind unul din elementele ei. Natura nu se distruge pe sine, deci nici pe elementele sale constitutive. Numai integrat in natura ai sansa cea mai mare sa te intorci acasa intreg si nevatamat, cu siguranta mai bogat si mai frumos, caci traiul in sanul naturii , ca rasplata a ascultarii tale, te imbogateste sufleteste, te va face mai umil dar mai frumos si mai bun.
Deci, ca prim sfat pentru initiere: priveste natura ca pe o fiinta vie, apropiata, ea are suflet traind intens prin fiecare piatra, fir de iarba ,insecta sau animal. Sa nu spui niciodata ca daca rupi o floare nu se va intampla nimic, sau daca ai mutat o piatra. Gestul acesta poate fi considerat egoism, iar in natura nu au ce cauta egoistii, se prea poate ca peste ceva timp in zona aceea sa nu mai creasca acea floare, disparand ca specie. Pentru ca ea, natura, sa sufere cat mai putin, impactul nostru trebuie sa fie cat mai mic. Pe munte nu se tropaie si nu se striga, aceste lucruri nu le facem nici acasa, de ce ai face asta in natura? Libertatea conferita de traiul in sanul ei nu presupune sa faci orice. Aceasta libertate inseamna a face orice in ton cu legile ei.Sa nu credem ca civilizatia s-a terminat la portile orasului, pe munte ea se complecteaza si se imbogateste chiar. A fii civilizat inseamna a-ti pasa. Sa nu uitam ca natura ne este noua folositoare si nu invers, dupa cum cu tristete constatam in ultima vreme. Daca nu vedem acest lucru am putea fii eliminati. Atunci de ce sa o distrugem?
Asadar, daca am invatat sa respectam natura cu fiecare element al ei, sa nu uitam ca din ea fac parte si semenii nostri, sunt ceilati drumeti si locuitorii locurilor. Deci nu suntem singuri. Nimeni nu e obligat sa ne asculte galagia noasta, sa ne suporte mizeriile. Sa nu uitam ca in viata roata se invarte, si se poate ca astazi la o cabana, dintr-un exces de zel sa fii prea exploziv... Sunt altii in jurul tau care dupa un drum lung si greu sa aiba nevoie de odihna. In aceeasi situatie te poti gasi tu, vrand liniste pentru odihna, sa vina altul si dintr-un exces de zel...
Iata cel putin doua motive pentru care linisea e sfanta: 1) zgomotele noastre pot speria animalele salbatice; ce te faci daca, din intamplare, te afli in preajma unui urs ascuns in zmeuris si nu are loc de intors? , in asfel de situatie te poate ataca, pe cand daca esti linistit se poate sa treceti unul pe langa celalalt si nici sa nu stiti acest lucru; 2) zgomotele pot provoca avalanse de pietre sau zapada. Si ca supliment, poate nici noua nu ne plac zgomotele altora, de ce ar placea altora zgomotele noastre, cu atat mai mult cu cat cu totii cautam linistea.
Cineva spunea sa nu lasi in urma ta decat urma ghetei tale pe carare si sa nu iei cu tine decat amintirea, restul lasa-le asa cum sunt.
Natura este foarte darnica, iti poate darui totul cu o generozitate nemarginita. Utilizeaza doar ce si cat ai nevoie. Fa focul in vatra facuta de altul inaintea ta caci ce a fost bun pentru el, poate fi bun si pentru tine. Nu se cade sa ranesti o poiana cu o alta vatra langa cealata. Fa focul cu lemne cazute la pamant si nu taia un copac ca nu faci mancare pentru un batalion de oameni. Daca ti-au ramas cateva lemne nu le arunca, fa-le gramada langa vatra pentru un drumet care poate ca are nenorocul sa-l fi prins ploaia sau a inserat. Este un gest de generozitate din partea ta care poate sa se intoarca oricand.
Nu face sant in jurul cortului, acesta se largeste cu timpul si poate peste 20 de ani cand mai treci pe acolo sa gasesti o groapa.
Ai gasit ciuperci in drumul tau?, fa cateva fotografii pentru albumul tau foto, ia cateva pentru masa de seara si lasa restul altora sau sa se inmulteasca la loc.
Mugurii de brad sunt foarte buni pentru un sirop terapeutic, culege cat ai nevoie si pe sarite ca sa nu strici podoaba bradului, acesta iti va umbri cararea peste ani.
Bujorul de munte da un ceai minunat, culege cu retinere; acesta e monument al naturii si este ocrotit.
Copacii din padure se afla acolo ca podoaba a naturii, cei de pe langa carare ne tin umbra ocrotindu-ne de arsita soarelui, nu-i rani incrustandu-ti numele pe trunchiurile lor caci nu sunt aviziere pentru anunturile noastre imbecile. Precum pielea si hainele care ne ocrotesc de boli, la fel si coaja copacilor ii apara de bolile lor. Nu-i scrijeli cu supercutitul tau de vanatoare...(!?)
Un izvor in drumul tau e un alt semn de marinimie a naturii fata de tine, adapa-te din el, savureaza-i dulceata si racoreste-te. Fa-ti putin timp sa-l cureti si sa-i inalti scocul, dar numai cu pietre si nu cu sticle, conseve si alte mizerii ale tale.
Operele de arta isi au locul in expozitii si in spatii publice. Natura insasi e o opera de arta in integul ei, nu are rost sa-i remodelam stancile create de Dumnezeu cioplindu-le sau pictandu-le cu grafitty.
Nisipul fin de pe fundul raului, ca si cenusa din vatra de foc sunt impreuna un "detergent" pentru vasele tale mult mai bun ca Axionul sau Pur-ul, si nici nu polueaza apa. Hainele purtate peste zi pot fi spalate doar cu apa, ca si corpul de altfel, ca nu spalam decat transpiratie (!?).
Cand parasesti orasul si calci la marginea padurii, scruteaza cu piosenie imprejurimile, ingenuncheaza si saruta pamantul pe care calci cu dragoste. E un semn de respect pentru natura si un ritual prin care te identifici cu ea. Si cand ora plecarii spre casa a sosit, priveste inapoi cu aceeasi dragoste, multumeste-i muntelui pentru toate frumusetile oferite precum si pentru clipele minunate petrecute in sanul sau. G.P.