Cine este montagnarzii, ce face ei si daca parintii lor stie...

Pasiunea drumetiei pe munte este asemanatoare cu pasiunea pentru timbre sau opere de arta, de aceea, pentru ca ea sa fie complecta si plina, trebuie respectate reguli, unele nescrise, nascute din bun simt si dragoste pentru natura. Montagnardul nu este un "tropaitor" pe munte care, vazandu-se singur si liber, departe de privirile indiscrete ale celorlalti, isi permite sa faca orice. El calca pe cararea muntelui cu piosenie ca intr-un veritabil templu, fiind constient ca in orice clipa il poate strivi acest colos aparent rece si fara suflet. De aceea, drumetul constient de aceasta forta, patrunde spre altarul de piatra, apa si aer cu dragoste si ganduri curate, haladuind prin acest templu cu aceesi iubire pe care o poarta credinciosul intr-o biserica.
Profanul in ale muntelui priveste montagnardul ca pe un ciudat, intrbandu-se despre actiunile acestuia, neintelegand care este noima de a cara atatea in spate batand cararea muntelui cand exista teleferic, drumuri auto, hoteluri, restaurante si apa calda. El nu intelege de ce este nevoie sa infrunti vantul, ploaia sau ninsoarea si gerul ca la sfarsit sa te chinui intr-un cort. El nu intelege ca lucrurile frumoase sunt frumoase in urma unui efort, unei munci sustinute. Cine nu intelege ca o opera de arta este frumoasa datorita straduitorului acesteia si talentului sau, aceluia ii va parea opera de arta fara noima si doar un obiect de decor. Acelasi lucru e si cu muntele, cand urca doar cu telefericul sau cu masina, va vedea doar piatra, apa si vant, schimbandu-se fata de ceea ce stie doar decorul in care isi face friptura si-si bea berea, iar cand este intrebat de prieteni cum a fost la munte, raspunde sec: "frumos"; incepand sa povesteasca cum si cata friptura a mancat, cum s-a imbatat Georgica, ce mascari a facut Fanica, in rest nimic.
Montagnardul scruteaza orizonturile cu privirea, este impresionat si numai de o simpla piatra umbrita intr-un anume fel, este rascolit de puernici fiori la vedera unei creste zimtate nascute din framantarea pamintului crezut pasnic si linistit. Pentru el apa de izvor este nectarul zeilor si se impresionaeza de puterea acesteia de a deveni fluviu. Este tulburat de lastarul de brad abia rasarit dintr-o samanta scapata de o veverita, gandind ca peste 40 - 50 de ani cand va mai trce pe acolo va gasi un falnic copac... Sunt amanunte pe care drumetul le cauta si cu care se imbogateste sufleteste. Cunoscand natura el se cunoaste pe sine respectand totul.
Montagnardul se "chinuie" pentru asi cunoaste limitele si forteaza pentru a le axtinde. El scormoneste cu mintea natura pentru a o intelege si a se contopi cu ea. E ca o intoarcere la origini in armonia primordiala ordonandu-se cu legile si traiul simplu. Intoarcerea si reintoarcerea in templul naturii e ca reintoarcerea la Dumnezeu. El isi supune trupul si fiinta in mod constient asemeni credinciosului care se supune la posturi si posturi, canoane si privatiuni pentru asi inlesni intelegerea dumnezeirii si a se apropia mai mult de Dumnezeu.
Calcatura drumetului pe carare e blanda dar hotarata, e blanda ca sa nu deranjeze, dar hotarata ca sa ajunga cat mai departe si mai sus. El scruteaza cu admiratie orizonturile culegand cu migala frumusetile precum albina grauntele de polen. Cu ele isi imbogateste sufletul, isi slefuieste fiinta si isi ascute mintea. Bucuriile nascute din splendorile naturii si a muntelui se cer impartasite, si de aceea, cand povesteste celorlati, aventurile in sine sunt amanunte si ceea ce a vazut si a simtit este esentialul. Astfel, izvorul Bistritei nu este doar locul de unde a baut o cana cu apa, ci raul plin de legenda si plute ce ducea la vale bogatia padurilor; creasta Nemirei nu este doar un spatiu geografic ce strajuieste depresiunea Darmanestilor in care te poti intalni la orice pas cu Mos Martin, ci un spatiu care musteste de istorie, un spatiu in care cu putina imaginatie poti vedea graniceri austrieci si moldoveni strajuind la fruntariile tarii, soldati cu mantale lungi innamoliti pana-n gat, carand arme grele si lazi de munitie pe coastele muntelui aparandu-si nevoile si neamul; o bisericuta veche nu mai e doar un lacas de rugaciune ci un monument inchinat lui Dumnezeu, un monument creeat din dragoste pentru El de catre mesteri dedicati cu trupul, mintea si sufletul neamului si credintei lui.
Iata, deci, o farama din motivele pentru care "ciudatul" refuza datul, gata fabricatul, in favoarea "chinurilor" sale. Eforturile lui isi gasesc rostul in ceea ce este el ca fiinta umana si in ceea ce face departe de lumea dezlantuita si ochii curiosilor. De multe ori gesturile si faptele montagnardului par gratuite si de neinteles, dar nu este decat generozitate izvorata din generozitatea naturii. Ocrotirea unei plante sau animal, curatarea si amenajarea unui izvor, ingrijirea sau construirea unei carari sau refugiu, nepatarea locurilor prin care a trecut si curatarea celor pe care le-au patat altii, sunt gesturi simple si naturale zamislite din dragoste pentru natura si semeni. Aceste gesturi nu sunt gratuite, nu au costuri, ele sunt firesti precum firesc este ca natura sa ofere tot ce ne ofera in general. G.P.